Anca, sinceră despre corpul ei: „Stânga – disciplină, dreapta – haos”

 
+2 click pentru
galerie

Anca, iubita lui Alex Bodi, s-a făcut remarcată în mediul online prin silueta ei impecabilă. Fie în costume de baie, fie în ținute care îi evidențiază formele, tânăra a atras mereu atenția datorită corpului lucrat în detaliu. În spatele imaginilor perfecte se află însă ani de sport, alimentație atentă și o disciplină de fier.

Pentru a le arăta urmăritoarelor sale cât de mult contează consecvența, Anca a publicat două fotografii comparate: una realizată într-o perioadă în care mergea zilnic la antrenamente, iar cealaltă după o lună de pauză, în care o accidentare la munte a obligat-o să renunțe temporar la sport. Diferențele dintre cele două imagini sunt vizibile și, tocmai de aceea, mesajul ei a fost cu atât mai puternic.

„Stânga – sport zilnic, alimentație echilibrată și disciplină. Dreapta – o lună pauză, alimentație haotică și ritm pierdut în urma unei accidentări la munte, care m-a obligat să fac pauză de la sport”, a explicat Anca, sinceră cu comunitatea ei.

Ea spune că multe femei o întreabă despre un „secret” pentru corpul tonifiat, însă răspunsul este mereu același: nu există scurtături. Transformarea vine din ceea ce faci zi de zi. Fără rutină și fără atenție la alimentație, niciun rezultat nu rămâne pe termen lung.

„Realitatea e mult mai simplă și mai dură: alimentație, sport, consecvență și disciplină. Adevărul e că fără rutină și grijă pentru corp poți să faci orice intervenție, rezultatele nu se mențin. Nu există magie, există muncă”, a transmis iubita lui Alex Bodi.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest