Andra, apariție spectaculoasă după ce a slăbit 10 kilograme: „Am mâncat mai puțin”

 
+3 click pentru
galerie

Andra Măruță traversează o perioadă în care se simte foarte bine în pielea ei. Artista, care urmează să împlinească 40 de ani în luna august, a trecut printr-o transformare vizibilă după ce a reușit să slăbească aproximativ 10 kilograme.

Schimbarea se vede cu ochiul liber, iar apariția ei la un concert recent nu a trecut neobservată. Cântăreața a urcat pe scenă într-o rochie neagră elegantă, cu mâneci din dantelă, iar croiala ținutei i-a pus în evidență silueta și picioarele.

Deși arată deja foarte bine, Andra a mărturisit că și-ar mai dori să scape de câteva kilograme în plus. Drumul până aici nu a fost însă simplu, mai ales că artista recunoaște că este o persoană care iubește mâncarea. În procesul de schimbare a stilului de viață, un rol important l-a avut și soțul ei, Cătălin Măruță, care a încurajat-o și a susținut-o constant.

„A citit și cartea Revoluția Glucozei și spune că trebuie să mâncăm salată înainte de masă. Dar, în același timp, el este omul care m-a ajutat cel mai mult să slăbesc. El e la fel de pofticios ca mine și, cu toate astea, se abține mai bine. Merge în pădure, face pași…”, declara Andra Măruță.

Artista spune că secretul nu a fost o dietă drastică, ci mai degrabă schimbări simple în alimentație și disciplină în privința meselor. A devenit mai atentă la cantitatea de mâncare și a renunțat la gustările dintre mese, lucru care a făcut o diferență importantă în timp.

„Am mâncat mai puțin. Care e secretul? Că orice ai face, pui la loc instant, dar uite că mă mențin, doar pentru că nu mai mănânc între mese. La mese mănânc ce îmi place în perioada asta, când nu slăbesc. Când vreau să slăbesc, mănânc carne cu salată”, a mai spus ea.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest