Andra Gogan a povestit deschis cum a început una dintre cele mai frumoase etape din viața ei personală: o relație cu un tânăr american, cunoscut chiar în clădirea unde locuia în Los Angeles. „Ne tot întâlneam la lift și mereu eye contact-ul era foarte puternic. A urmat o poveste frumoasă, care ține până azi și sper să fie pentru totdeauna”, a spus Andra pentru Viva.ro. La doar 26 de ani, creatoarea de conținut jonglează cu succes între carieră și o iubire la distanță.
articolul continua dupa recomandari
Relația nu a fost lipsită de provocări: fusul orar, proiectele care o țin între România și Statele Unite, dar și distanța fizică au fost obstacole serioase. Totuși, ambii parteneri au făcut sacrificii: nopți nedormite, treziri la 5 dimineața și adaptare continuă la ritmul celuilalt. „A fost greu, dar frumos. Și încă este!”, mărturisește ea.
Cel mai mare efort? Drumurile între continente. Într-un singur an, Andra Gogan a zburat de 17 ori între România și America, dovedind că, pentru dragoste, nimic nu e prea departe. „Simțeam că trăiesc un film. Poate chiar o să-mi scriu povestea într-unul cândva”, a spus artista, lăsând să se întrevadă că iubirea reală bate, uneori, orice scenariu de la Hollywood.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars