Andra Volos și Robert Lele plănuiesc să petreacă o lună în America și Canada, unde artistul are și evenimente. După comentariile primite pentru nunta lor, influencerița a publicat un mesaj despre câtă importanță acordă părerilor celorlalți.
articolul continua dupa recomandari
De această dată, Andra Volos îl va însoți pe Robert Lele peste Ocean. Ea spune că nu a putut merge cu el în Statele Unite la deplasarea precedentă, pentru că era însărcinată. Acum, cei doi vor să folosească zilele libere dintre evenimentele artistului pentru a călători împreună.
„Dacă tot am avut nunta visurilor noastre, trebuie să urmeze și luna de miere. Data trecută când soțul meu a fost în America, eu eram însărcinată în 7-8 luni și n-am putut să-l însoțesc. De data asta, recuperez! O lună întreagă împreună în America și Canada, alături de el la evenimente, iar în zilele libere explorăm cât putem de mult”, a declarat influencerița, pe Instagram
Cei doi s-au căsătorit pe 22 septembrie. Petrecerea și aparițiile mirilor au primit atât aprecieri, cât și critici în mediul online. La scurt timp, Andra a publicat pe TikTok o filmare în care dansează alături de soțul ei, însoțită de un mesaj despre aceste păreri:
„Cel mai ieftin lucru din lume este părerea altora despre tine”, a scris Andra Volos, pe TikTok.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















