O casă cu două niveluri și o curte de aproximativ 300 de metri pătrați este cea mai nouă achiziție făcută de Andreea Bld. Influencerița a ales o proprietate din Pantelimon, cumpărată la cheie, pentru care a plătit 196.000 de euro.
articolul continua dupa recomandari
Locuința are o amprentă de aproximativ 100 de metri pătrați pe fiecare nivel. Deși construcția este finalizată, în jurul proprietății mai sunt câteva lucrări de făcut, printre care montarea gardului.
Vizibil emoționată, Andreea Bld a filmat casa și le-a prezentat-o celor care o urmăresc în mediul online.
„Mi-am luat casă, gata, deci nu îmi vine să cred. (...) Asta este, dar nu va rămâne așa, trebuie să fie terminată. Trebuie să pună gardurile”, a spus Andreea Bld.
Influencerița a oferit apoi detalii despre dimensiunile proprietății și suma achitată.
„Casa am luat-o la cheie cu 196.000 de euro în Pantelimon. Este foarte mare. Am amprentă de 100 m sus, 100 m jos. (...) Este imensă casa. Și curtea. Nu am ce să zic. Asta este casa, sunt foarte emoționată. Mulțumesc lui Dumnezeu”, a mai spus influencerița.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















