Andreea Marin și refugiul ei preferat după zilele încărcate | FOTO

 
+2 click pentru
galerie

Nu apare des în astfel de ipostaze, motiv pentru care clipul publicat recent de Andreea Marin a atras imediat atenția celor care o urmăresc de ani buni.

Vedeta s-a filmat într-un moment de liniște, în fața pianului, complet desprinsă de ritmul alert cu care publicul este obișnuit să o vadă. Fără decoruri spectaculoase și fără discursuri elaborate, imaginile au surprins-o concentrată doar pe muzică și pe starea pe care aceasta i-o oferă.

Din felul în care atinge clapele și se pierde în melodie, se vede că pianul nu este doar o activitate de weekend sau un simplu exercițiu de relaxare. Pentru Andreea Marin, pare să fie unul dintre puținele spații în care își poate opri gândurile și ritmul zilnic.

De-a lungul timpului, Andreea Marin a vorbit rar despre partea vulnerabilă a vieții sale, preferând să păstreze în spațiul public imaginea unei femei puternice și controlate. Totuși, în ultimii ani, vedeta a început să abordeze mai des subiecte legate de echilibru emoțional și sănătate mintală.

Într-o discuție recentă din podcastul realizat de Raluca Hagiu, Andreea Marin a povestit despre perioada în care a realizat că trece prin depresie și că are nevoie de ajutor specializat.

„Prima dată s-a întâmplat într-un moment de depresie. Nici nu știam ce e depresia la vremea aceea. Un moment greu. A fost după nașterea fiicei mele. Nu aș spune că a fost legată de nașterea fiicei mele, dar așa s-a întâmplat. Conștientizarea a venit urmărind cazul Mădălina Manole și înțelegând din dezbaterile ce aveau loc ce înseamnă această boală, care sunt urmările ei, pentru că depresia este o boală, nu e o vină”, a mărturisit vedeta.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest