Andreea Tonciu, despre bani și compromisuri: „Sunt scumpă”

 

Andreea Tonciu nu a ascuns niciodată faptul că soțul ei este principalul sprijin financiar al familiei, însă bruneta a subliniat mereu că își dorește să aibă și propriile venituri. Anul acesta, lucrurile nu au decurs exact cum își propusese, iar vedeta admite că 2025 a fost sub așteptări din punct de vedere financiar.

Chiar dacă, per total, consideră că a avut un an bun, cu reușite pe alte planuri, Andreea recunoaște că la capitolul câștiguri personale nu a bifat rezultatele dorite. Proiectele au fost mai puține, iar sumele obținute nu au atins nivelul la care spera.

Cu toate acestea, bruneta spune că nu este genul care să accepte orice ofertă doar pentru a câștiga bani. Își cunoaște valoarea și analizează atent fiecare propunere primită, refuzând colaborările care nu îi reflectă așteptările. „Anul acesta a fost foarte bun, chiar peste ce mă așteptam, dar nu la bani, cel puțin nu pentru mine. De obicei am noroc, am magnet la bani, însă anul ăsta nu am avut atât de multe proiecte. Sunt și foarte scumpă, iar mulți se vând pe bani puțini. Eu prefer să mai aștept”, a declarat Andreea Tonciu.

După o perioadă în care s-a ținut departe de televiziune, Andreea Tonciu spune că simte tot mai clar dorința de a reveni în fața camerelor. Bruneta susține că publicul încă o așteaptă și că își dorește un proiect care să o reprezinte. „Îmi doresc din suflet să revin la TV. Simt că oamenii mă vor din nou pe micul ecran și sper să apară un proiect potrivit pentru mine”, a mai spus Andreea Tonciu.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest