După o lună petrecută în spital, Andrei Bordeianu spune că speră să poată merge din nou, dar nu știe când va fi externat. Fixatorul de la bazin trebuie să rămână montat încă o perioadă, iar în mesajele sale a menționat atât două, cât și trei săptămâni.
articolul continua dupa recomandari
Primii pași au devenit principala preocupare a antrenorului de fitness după accidentul de motocicletă. Andrei Bordeianu spune că perspectiva de a se ridica din pat îl bucură, deși ar putea avea nevoie de sprijin, deoarece are ambele mâini rupte. Într-un mesaj adresat urmăritorilor, a estimat că va mai purta fixatorul trei săptămâni:
„Legat de faptul dacă voi reveni în picioare, răspunsul este da. Mulțumesc lui Dumnezeu că nu rămân în scaun cu rotile, deci mă voi ridica de la pat. Am o lună de zile de când sunt în spital și, din păcate, acest fixator va mai trebui ținut încă trei săptămâni. Sper să fie mai repede și să treacă zilele mai repede, dar cam ăștia sunt termenii”, a transmis el.
Într-o altă explicație, Bordeianu a spus că medicul ortoped îi vorbise despre încă două săptămâni cu fixatorul. După scoaterea acestuia, ar urma să poată sta în șezut, apoi să înceapă treptat să pășească.
„Din ce mi-a fost comunicat de către domnul doctor ortoped (...) ar mai fi încă două săptămână de fixator, după care veștile încep să fie din ce în ce mai bune, pentru că, după ce îmi va fi scos fixatorul acesta de la bazin, voi putea să fiu pus în fund. După care, ușor-ușor, cu ajutorul lui Dumnezeu, acolo depinde foarte mult cât mai durează, o să pot să pun primii pași jos pe sol, ceea ce, în momentul de față reprezintă cel mai mare vis al meu și voi putea începe să merg din nou. Dar asta, bineînțeles, cu foarte multă susținere, că am ambele mâini rupte”, a declarat Andrei Bordeianu, pe TikTok.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















