Departe de agitația scenei, Angela Similea continuă să fie urmărită și apreciată de public. Chiar dacă aparițiile sale sunt tot mai rare, artista rămâne conectată cu fanii prin intermediul rețelelor sociale, unde a intervenit recent pentru a clarifica o situație care a deranjat-o.
articolul continua dupa recomandari
Totul a pornit după ce mai mulți admiratori i-au semnalat că refrenul piesei „Casa mea” a fost folosit într-o campanie de informare realizată de o companie de distribuție a gazelor, în parteneriat cu Departamentul pentru Situații de Urgență.
Artista a explicat că nu a fost consultată în privința utilizării fragmentului muzical. Chiar dacă nu contestă scopul campaniei, consideră că un acord prealabil ar fi fost un gest firesc.
„În același timp însă, simt nevoia să subliniez, cu respect, că utilizarea acestui fragment s-a făcut fără a-mi fi fost cerut acordul. Nu scriu aceste rânduri pentru a cere retragerea materialului și nici pentru a solicita vreo compensație. Îmi doresc doar ca acest gest să fie un punct de plecare pentru mai multă atenție și dialog în relația dintre companii, instituții și artiști”, a scris Angela Similea, pe rețelele de socializare.
Mesajul său a stârnit reacții în rândul fanilor, mulți dintre ei considerând că situația nu este una corectă și că drepturile artiștilor ar trebui respectate fără excepții.
În replică, compania implicată a intervenit public, susținând că drepturile de difuzare ar fi fost obținute prin intermediari și că urmează să clarifice situația direct cu artista.
„Vă informăm că (n.r. numele companiei) a contractat drepturile de autor pentru difuzarea melodiei, iar entitatea care a intermediat vă va contacta în cel mai scurt timp pentru a lămuri situația. Difuzarea spotului nu ar fi fost, de altfel, posibilă fără îndeplinirea acestei obligații. Vă mulțumim pentru înțelegere și vă asigurăm de întreaga transparență și colaborare pentru rezolvarea cât mai rapidă a acestei neînțelegeri”, au transmis reprezentanții companiei, pe Facebook.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















