Adela Popescu, mamă a trei băieți și soția lui Radu Vâlcan, a ales să împărtășească un gând care îi preocupă pe mulți părinți: cât și cum petrecem timpul cu cei mici. Într-un mesaj public, vedeta a vorbit despre importanța prezenței reale în viața copiilor, dincolo de rutina zilnică și graba care ne urmărește pe toți.
articolul continua dupa recomandari
Actrița a propus o „regulă” simplă, dar care poate avea impact major asupra relației dintre părinți și copii. Ea le-a sugerat adulților să își dedice câteva ore clare din zi pentru a fi pe deplin prezenți.
„Părinți, fiți atenți ce propun! Haideți să ne mobilizăm de la 16:00 la 21:00 sau de la 18:00 la 21:00, în funcție de când ajungem fiecare acasă, și să încercăm să fim cea mai bună versiune a noastră în prezența copiilor. Trei sau patru ore. Sincer, efortul nu e mare și nici de lungă durată”, a spus Adela Popescu.
Mesajul ei subliniază un adevăr pe care mulți îl intuiesc, dar puțini îl conștientizează pe deplin: timpul petrecut cu cei mici este, de fapt, limitat și extrem de prețios. Iar felul în care alegem să îl folosim poate influența amintirile pe care aceștia le vor purta toată viața.
„Vă dați seama, oameni buni, că e atât de scurt timpul petrecut cu ei zilnic? Și noi nu reușim să ne focusăm sau să ne relaxăm astfel încât să le oferim cele mai drăguțe și blânde momente ale zilei. Trei sau patru ore… Singurele care se transformă în amintiri, singurele ce vor avea gust și miros în viitor despre copilăria lor. Amintirile lor cu părinții.”, a mai spus actrița.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















