Asia Express, 5 octombrie 2025. Clasament surpriză înainte de jocul pentru amuletă! Cine a ajuns primul la Irina Fodor

 

Concurenții de la Asia Express – Drumul Eroilor au avut parte de o zi plină de adrenalină, creativitate și stres. După ce au lucrat la realizarea figurinelor din cocă de orez, misiunea a continuat într-o piață locală, unde trebuiau să identifice oameni care semănau cât mai bine cu păpușile create. Totul contra-cronometru și sub ochii vigilenți ai Irinei Fodor.

După ore bune de alergat prin Hanoi, Dan Alexa și Gabi Tamaș au reușit performanța de a fi primii care au ajuns la punctul de întâlnire. Cei doi s-au bucurat enorm de reușită, mai ales că aceasta le-a asigurat un loc în cel de-al șaselea joc de amuletă al sezonului.„Primii, bineînțeles! Și buni noi!”, au spus râzând Alexa și Tamaș, bucuroși că eforturile lor nu au fost în zadar.

Pe locul al doilea s-au clasat Mara Bănică și Serghei Mizil, care au menținut un ritm constant și o bună coordonare, iar locul al treilea le-a revenit lui Ștefan Floroaica și Alexandru Ion, cei care au demonstrat din nou spirit de echipă și rezistență fizică. Interesant este faptul că exact aceste trei echipe s-au confruntat și în primul joc pentru amuletă din acest sezon – semn că rivalitatea dintre ele continuă la cote maxime.

Pe locul patru, la mică distanță de podium, s-au situat Karmen Minune și Olga Barcari, care au preferat să se bucure de ritmul lor. „Echipa patru! E bine, nu e nici rușinos, nici tragic. Suntem mulțumite!”, a spus zâmbind Olga. În spatele lor au ajuns Anda Adam și soțul ei, Joseph, care au pierdut timp prețios la autostop. „Diferența nu era mare față de echipa din spate, dar între noi și primii era uriașă – vreo două ore”, a explicat Anda Adam.

Locul șase a fost ocupat de Emil Rengle și Alejandro Fernandez, care au recunoscut că autostopul le-a dat mari bătăi de cap în această etapă. Pe ultima poziție, la finalul clasamentului, s-au situat Alina Pușcău și Cristina Postu, care însă nu și-au pierdut entuziasmul și speră ca în următoarea etapă să recupereze terenul pierdut.

Jocul pentru amuletă, găzduit într-o rezervație naturală spectaculoasă din Vietnam, promite să fie unul dintre cele mai dificile de până acum. Cele trei echipe calificate – Dan Alexa & Gabi Tamaș, Mara Bănică & Serghei Mizil, și Ștefan Floroaica & Alexandru Ion – vor trebui să demonstreze nu doar forță fizică, ci și o strategie impecabilă pentru a pleca acasă cu premiul de 1.000 de euro și avantajul crucial din cursă.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest