Ediția Asia Express – Drumul Eroilor difuzată aseară a adus telespectatorilor una dintre cele mai intense experiențe de până acum. „Cursa pentru ultima șansă” s-a desfășurat în Manila North Cemetery, loc unde mii de familii își duc traiul zilnic printre morminte. Concurenții au fost nevoiți să facă față nu doar probelor dificile, ci și emoțiilor copleșitoare, într-un cadru care le-a schimbat complet perspectiva asupra vieții.
articolul continua dupa recomandari
Atmosfera a fost încărcată de trăiri puternice, iar lacrimile au însoțit fiecare etapă. Anda Adam a cedat emoțiilor atunci când a întâlnit copiii familiei gazdă, iar Raluca Bădulescu a recunoscut, cu ochii în lacrimi, că nu și-ar fi imaginat vreodată o asemenea realitate. „Această experiență mi-a schimbat total percepția asupra vieții”, a mărturisit ea. Totul s-a încheiat dramatic, cu o medalie roșie: Raluca și Florin au fost eliminați din competiție, însă plecarea lor a fost aplaudată de ceilalți concurenți. Chiar și Raluca, care la începutul cursei spunea că vrea să renunțe, a recunoscut la final: „A fost cea mai puternică aventură din viața mea. Am descoperit resurse pe care nu credeam că le am”.
Dincolo de emoții, show-ul a înregistrat din nou audiențe record. În intervalul 20:30 – 00:06, Asia Express a fost lider absolut pe toate segmentele de public. Pe targetul comercial (21-54 ani), emisiunea a obținut 6.1 puncte de rating și 24.8% cotă de piață, devansând semnificativ competiția. În minutul de aur, la 21:59, peste 1,2 milioane de români urmăreau aventurile concurenților.
Drumul Eroilor nu se oprește aici. Duminică, de la ora 20:00, Antena 1 difuzează o nouă etapă spectaculoasă. Concurenții părăsesc Filipinele și ajung în Vietnam, unde decorul, cultura și provocările vor fi complet diferite. Pentru ei, va fi o resetare totală a competiției și un nou test al rezistenței în fața necunoscutului.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















