„Așteptăm și ne rugăm la Dumnezeu” – Bogdan de la Ploiești, blocat în Dubai

 
+2 click pentru
galerie

Bogdan de la Ploiești se află într-unul dintre cele mai dificile momente trăite în vacanțele sale din Dubai. Ajuns în Emirate pentru câteva zile de relaxare alături de Vanessa, artistul s-a trezit în mijlocul unei situații pe care nimeni nu ar fi putut-o anticipa. Tensiunile izbucnite între Iran, Israel și Statele Unite au dus la închiderea spațiului aerian, iar planurile lui s-au blocat brusc.

Pentru artist, Dubaiul era doar o nouă oprire într-o perioadă plină de concerte și proiecte. În schimb, conflictul din Orientul Mijlociu l-a prins departe de casă, la fel ca pe multe alte vedete românești care au ales aceeași destinație în această perioadă.

Situația nu arată prea bine: toate zborurile către România sunt momentan anulate, iar opțiunile pentru întoarcere sunt extrem de limitate. În fața acestei realități, Bogdan a ales să fie cât se poate de sincer cu urmăritorii săi.

„Sincer, altceva chiar nu avem ce să facem decât să așteptăm și să ne rugăm la Dumnezeu”, a transmis artistul, într-un mesaj încărcat de emoție și resemnare.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest