Audiențe-record și emoții la limită: un cuplu părăsește Power Couple

 

Atmosfera din casa Power Couple se schimbă radical. După două săptămâni în care cele nouă cupluri au fost puse în fața unor teste extreme, competiția intră într-o nouă etapă, una în care nu mai este loc pentru greșeli. De la ora 20:30, pe Antena 1 și AntenaPLAY, are loc primul vot eliminatoriu al sezonului 3.

Ultimele zile au scos la iveală limitele reale ale concurenților. Dorința de a merge mai departe i-a făcut pe participanți să accepte provocări pe care, poate, nu le-ar fi imaginat vreodată. „Nu pot” a devenit o expresie interzisă, iar necunoscutul a fost asumat, chiar și atunci când a venit la pachet cu frică sau durere.

Ediția precedentă a adus una dintre cele mai intense probe ale sezonului: testul dedicat băieților, menit să îi apropie de experiența trăită de partenere în timpul nașterii. Varianta 3.0 a probei „Au, mami!” a ridicat dificultatea la un nivel superior. Îmbrăcați în rochii și cu burți artificiale, concurenții au fost nevoiți să parcurgă mai multe etape, de la „contracții” în oraș până la finalul pe patul de spital, unde durerea a atins apogeul. Niciunul nu a renunțat, iar fiecare investiție făcută anterior a contat decisiv în clasamentul zilei.

Publicul a urmărit ediția cu interes maxim, iar cifrele de audiență au confirmat acest lucru. Potrivit datelor Kantar Media, Antena 1 a fost lider detașat pe toate categoriile de public, atât pe segmentul comercial 21–54 de ani, cât și urban și național. În minutul de vârf, peste 1,1 milioane de telespectatori erau conectați la ceea ce a devenit deja una dintre cele mai urmărite ediții ale sezonului.

În această seară, presiunea crește și mai mult. Proba de cuplu aduce o miză clară: primul loc câștigă un bonus de 2.000 de euro, în timp ce ultimul ajunge direct la vot. Deja în pericol se află Cătălina Marin și NiCK NND, cei care au acumulat cei mai puțini bani după investițiile făcute.

Votul din casă va decide soarta competiției pentru unul dintre cupluri. Strategiile, alianțele și tensiunile acumulate până acum pot înclina balanța în orice direcție.

Cine va părăsi Power Couple chiar în această seară și cum se va schimba dinamica jocului aflăm în curând. Sezonul 3 continuă să ridice ștacheta, în fiecare luni, marți și miercuri, de la 20:30, pe Antena 1 și AntenaPLAY.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest