Într-o zi care părea să decurgă normal, Beatrice Dunăreanu s-a trezit într-o situație complicată, după ce mașina ei a fost lovită din spate în zona intens circulată a Pieței Dorobanți din București. Influencerița a explicat că încetinise pentru a lăsa un pieton să traverseze, însă șoferul din spatele ei nu a reacționat la timp — cel mai probabil fiind distras de telefon.
articolul continua dupa recomandari
Impactul, deși nu a provocat pagube majore, a fost suficient de puternic încât să o sperie și să îi provoace dureri de cap. Beatrice spune că a coborât imediat din mașină și i-a propus șoferului să întocmească amiabil, însă acesta a plecat pur și simplu, lăsând-o singură în intersecție.
Situația s-a complicat când bărbatul a refuzat să-i ofere actele, mărturisind că are permisul expirat. În aceste condiții, tânăra a apelat la poliție, iar la fața locului au sosit atât agenți rutieri, cât și o ambulanță, în condițiile în care Beatrice acuza dureri puternice la nivelul capului.
„Vreau să vă povestesc ce s-a întâmplat. O să vorbesc mai greu, dar o să vă povestesc acum. Astăzi eram și eu pe la Piața Dorobanți și am făcut și eu o frână de motor să las pietonul să treacă. Un om din spatele meu, cred că stătea pe telefon, s-a decis să mă pupe în fundul mașinii și m-am dat jos și i-am spus să facem amiabilă. Omul a plecat de la locul accidentului, eu am rămas acolo ca tâmpita.
I-am spus că sun la poliție, că el nu a vrut să îmi dea actele lui, mi-a spus că permisul lui este expirat și că nu poate să îmi dea actele lui. A venit poliția, a venit salvarea pentru că pe mine mă durea foarte tare capul că din impact am dat foarte tare cu capul, eu având centura de siguranță, a venit poliția ne-a testat pentru alcool, a ieșit 0 la amândoi, acum am venit la Floreasca pentru niște investigații amănunțite să nu am ceva, pentru că deja mă durea foarte tare.”, a povestit tânăra
După controlul medical, Beatrice a revenit online cu detalii despre starea ei. Medicii i-au scos gulerul rigid, dar i-au recomandat să poarte unul mai moale pe timpul nopții și să urmeze tratamentul prescris pentru a reduce durerile rămase după accident.
„Mi-au dat jos gulerul, dar mi-au recomandat să îmi cumpăr unul mai moale ca să pot să și dorm cu el pentru că am rămas cu niște dureri de la impact. Mi-au dat și câteva pastile, acum mă duc să declar accidentul la accidente ușoare.”, a transmis ea.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















