Bella Santiago, după operația lui Nicu Grigore: „Mi-a fost frică să nu se mai trezească”

 

După intervenția chirurgicală prin care a trecut Nicu Grigore, Bella Santiago a oferit primele detalii despre starea lui. Deși totul s-a terminat cu bine, momentele de dinainte au fost încărcate de tensiune.

Artista a intrat telefonic într-o emisiune TV și a explicat că operația a decurs fără probleme, iar soțul ei este acum în afara oricărui pericol.

„E ok, s-a terminat operația. El e foarte optimist și e ok.”, a spus Bella Santiago.

Intervenția a fost necesară pentru refacerea unui ligament afectat, iar perioada care urmează nu va fi deloc ușoară. Recuperarea se va întinde pe mai multe luni și va presupune un program strict de fizioterapie.

„Au reparat ligamentul care era rupt și acum e bine. Trebuie să facă recuperare 3 luni de fizioterapie și apoi în continuare încă trei luni..”, a mai explicat artista.

Chiar dacă lucrurile sunt acum sub control, Bella Santiago a recunoscut că pentru ea a fost partea cea mai grea. Gândurile din timpul operației au fost apăsătoare, iar teama a fost constantă.

„Cred că eu am avut cele mai multe emoții pentru că îmi era frică, dacă nu se trezea după anestezie. O să stea internat până maine, dar rămânem până luni în Viena că a zis doctorul că trebuie să meargă la control luni.”, a mai spus ea.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest