După o relație care a început încă de la 15 ani și o căsnicie de șase ani, Betty Salam și soțul ei, Cătălin Vișănescu, au decis să meargă pe drumuri separate, semnând actele de divorț ieri, la notar. Cei doi au împreună un fiu, iar despărțirea lor a stârnit numeroase reacții, inclusiv critici și acuzații nefondate la adresa Betty.
articolul continua dupa recomandari
Fiica lui Florin Salam a ales să răspundă direct celor care o judecă pentru divorț, clarificând situația printr-un mesaj emoționant postat pe Instagram. Betty subliniază că atât ea, cât și fostul soț au încercat să salveze căsnicia, dar au înțeles că nu mai pot fi împreună. Problemele au început acum aproximativ un an, când cei doi au luat o pauză, însă s-au împăcat pentru scurt timp înainte de decizia finală.
„Nu cer milă, nu vreau judecăți. Vreau doar respect. Pentru că știu ce am oferit, știu cât am iubit și cât am îndurat. Și dacă tăcerea mea a fost interpretată greșit, e pentru că am pus mereu familia înaintea imaginii. Nu divorțez pentru altcineva. Divorțez pentru mine. Pentru sufletul meu, pentru liniștea mea, pentru copilul meu, care merită o mamă întreagă. Și da, cine mă iubește cu adevărat va înțelege. Fără explicații. Doar din priviri”, a scris Betty Salam.
Pe lângă despărțire, Betty a fost acuzată și de infidelitate, acuzații pe care le neagă cu tărie. Ea spune că nu și-a înșelat soțul și că actuala relație cu Roberto, un tânăr muzician din gașca lui Florin Salam, nu a fost cauza divorțului.
„Nu, nu mi-am înșelat soțul! Și nu, Roberto nu are vreo vină în povestea mea. Nu a existat niciun „triunghi”, nicio trădare. A fost doar o relație care s-a consumat în ani grei, în speranțe, în tăceri și în eforturi repetate de a repara ceva ce era deja rupt”, a mai adăugat Betty, fermă în poziția ei.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars