Betty Salam și Roberto Tudor se afișează împreună: „Fericire și liniște”

 

După divorțul de Cătălin Vișănescu, Betty Salam pare să fi găsit din nou fericirea. Fiica lui Florin Salam și Roberto Tudor s-au afișat recent pentru prima dată ca și cuplu, confirmând că viața ei sentimentală începe o nouă etapă.

Deși relația lor era cunoscută în cercuri restrânse, cei doi au fost discreți până acum. Roberto Tudor a postat prima fotografie împreună cu Betty Salam, în care i-a făcut o declarație romantică:
”Când ești acolo unde trebuie, totul se asează frumos. Noi doi. exact așa ❤️”, a scris el pe rețelele sociale.

Betty Salam a vorbit în exclusivitate pentru Spynews.ro despre relația ei cu Roberto Tudor, subliniind că lucrurile sunt la început, însă apreciază calitățile lui: respectul față de ea, legătura cu tatăl ei și modul în care o face să se simtă importantă.
„Nu am avut în viața mea alte relații. Cătălin e primul meu bărbat. Roberto ar fi a doua relație. Momentan suntem la început, iar dacă va fi ceva mai serios, vom vedea. Contează că mă respectă și ține la mine”, a spus Betty Salam.

Artista a clarificat și zvonurile potrivit cărora ar fi fugit de acasă: „Roberto nu a intervenit în relația mea cu Cătălin. Eu am rămas acasă, cu copilul meu, și acum locuiesc în casa mea. Relația cu Roberto este la început, dar este o relație frumoasă și sinceră.”


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest