Bianca Niculescu, cunoscută drept Bia TRS, trece prin momente extrem de dificile după transplantul de măduvă osoasă realizat recent. Fosta concurentă iUmor a mărturisit că starea ei de sănătate s-a înrăutățit, fiind afectată de efectele severe ale chimioterapiei și radioterapiei. Din cauza durerilor puternice și a complicațiilor, artista a decis să se retragă pentru o perioadă din mediul online.
articolul continua dupa recomandari
Bia le-a povestit urmăritorilor că se confruntă cu mucosită orală, o afecțiune care îi provoacă dureri insuportabile și o împiedică să vorbească, să mănânce sau să bea. „Urmează să intru pe morfină, pentru că din cauza durerii nu pot să mănânc, să beau, să vorbesc”, a explicat ea, subliniind totuși că această etapă este parte din procesul de vindecare.
Chiar și în aceste clipe grele, influencerița rămâne optimistă și recunoscătoare pentru sprijinul uriaș primit. „Vă iubesc tare și o să-mi fie dor de voi zilele astea, până îmi revin. Curând o să ne amintim de momentele astea ca de un film nebun cu final fericit”, le-a transmis fanilor. Diagnosticul de leucemie primit în februarie 2025 i-a schimbat viața, dar Bia continuă să lupte cu forță și să inspire, fiind susținută și de numeroase vedete din industria muzicală, printre care Antonia, Inna, Irina Rimes și Olivia Addams.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars