Bianca Drăgușanu, una dintre cele mai discutate figuri din showbiz, a revenit cu declarații care au stârnit imediat reacții. Într-un live transmis pe rețelele de socializare, vedeta a explicat de ce nu mai acceptă invitații în podcasturi, așa cum o făcea în urmă cu câțiva ani.
articolul continua dupa recomandari
Deși e obișnuită să fie în centrul atenției și să împartă publicul între susținători și critici, Bianca spune că experiența acumulată în timp a învățat-o să fie selectivă. Iar aparițiile gratuite nu se mai află pe lista ei de priorități.
„Eu le-am explicat: tu te duci acasă, după o zi în care eu mă machiez, trebuie să caut loc de parcare, nu găsesc, îmi iau amendă 250 de lei, că n-am avut unde să parchez, vin la tine, îți povestesc ție niște lucruri la sentiment, de unele conștientă fiind că o să fie virale. Nu mai fac lucrurile prost, cum le făceam înainte. Și atunci le spun: băi, frate, tu de pe urma mea câștigi bani, ceea ce e logic, că toți muncim. Dar eu, din ce motiv să vin gratis la tine, cum vin toate leșinatele? Că toate leșinatele se duc gratis. Pe mine mă cunoaște lumea. În concluzie, dacă aș putea să dau timpul înapoi, cu siguranță, nu aș mai spune multe lucruri”, a punctat Bianca Drăgușanu.
Vedeta a vorbit și despre modul în care a învățat să gestioneze avalanșa de comentarii despre aspectul ei fizic. Deși a trecut prin numeroase intervenții estetice, Bianca spune că nu se mai lasă afectată de opiniile celorlalți, indiferent cât de dure ar fi. Mai mult, insistă că tocmai această detașare a ajutat-o să își păstreze poziția în lumea mondenă.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















