Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean, părinți spirituali. Cei doi au botezat o fetiță

 

Bogdan de la Ploiești și Cristina Pucean au trăit zilele trecute un moment de neuitat. Cei doi au acceptat cu emoție rolul de nași și au botezat o fetiță, devenind astfel părinți spirituali. Evenimentul a marcat încă o etapă frumoasă în relația lor.

Cuplul, care inițial prefera să își țină discreția în fața publicului, trăiește acum povestea de dragoste fără rețineri și își face planuri de viitor împreună. De această dată, au împărtășit bucuria botezului, iar imaginile apărute pe rețelele sociale arată un eveniment intim, dar încărcat de emoții.

Cristina Pucean a strălucit într-o rochie elegantă, care i-a pus în valoare silueta, iar Bogdan de la Ploiești a impresionat la rândul lui cu un costum impecabil. Artistul a fost vizibil emoționat pe tot parcursul slujbei și a pregătit prosopelul pentru micuță, pe care a luat-o în brațe imediat după creștinare.

Îndrăgostiții au privit cu zâmbetul pe buze momentul în care preotul a oficiat botezul, trăind alături de familie și prieteni un episod care va rămâne pentru totdeauna în sufletul lor. Experiența i-a unit și mai mult și a arătat cât de puternică este legătura dintre ei.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest