Camelia Mitoșeru, lecție de viață după o nouă operație e creier: „Am greșit fără să știu, dar Dumnezeu m-a ajutat”

 

Camelia Mitoșeru a trecut din nou printr-o intervenție chirurgicală complicată pe creier, însă astăzi se simte bine și își păstrează optimismul caracteristic. La doar câteva săptămâni după operație, actrița a vorbit despre starea ei de sănătate și despre forța pe care o găsește în sprijinul fiului său, Mihai Mitoșeru.

„Mă simt excelent, slavă Domnului! În luna aprilie am mers să-mi fac un control, iar analizele au arătat că meningiomul crescuse din nou. Prima dată, când mi-au descoperit tumora, avea 11 milimetri, și atunci a fost nevoie de o intervenție urgentă. Acum era mai mică, dar tot trebuia scoasă”, a povestit actrița pentru Spynews.ro.

Camelia Mitoșeru a explicat și cum a ajuns din nou pe masa de operație. Fără să fie conștientă, lua suplimente alimentare care conțineau vitamina B — o substanță care, în cazul ei, a favorizat dezvoltarea tumorii. „Luam niște suplimente cu vitamina B, fără să știu că ele hrănesc creierul și, implicit, tumora. Când am refăcut analizele, am descoperit că meningiomul reapăruse. A fost mai mic decât prima dată, dar medicii au spus că trebuie operat din nou. Acum mă simt bine și sunt recunoscătoare că am trecut și peste asta”, a adăugat Camelia.

Actrița a vorbit și despre legătura specială pe care o are cu fiul ei, Mihai Mitoșeru, pe care îl numește în glumă „sponsorul” ei. Cu sinceritate și un strop de autoironie, Camelia a mărturisit că viața i-a oferit ceea ce avea nevoie, chiar dacă nu exact ce și-a dorit inițial. „Eu mi-am dorit o fată, ca să am cu ea aceeași relație apropiată pe care am avut-o eu cu mama mea. Când s-a născut Mihai, nu pot să spun că am fost cea mai fericită, dar am zis: ‘Doamne, ia-l Tu în grija Ta’. Și uite că Dumnezeu a știut mai bine. Mihai a fost toată viața mea un norocos și un copil bun. Are grijă de mine mai mult decât ar fi făcut, poate, o fată. Dacă trebuie, aș face orice pentru el. Nimic nu e prea mult pentru copilul meu”, a spus actrița, cu emoție.

După două intervenții complicate, Camelia Mitoșeru a învățat să trăiască altfel. Se bucură mai mult de prezent, are grijă de sănătate și își păstrează umorul care a cucerit publicul. „Dumnezeu mi-a dat încă o șansă și eu o prețuiesc. Mă bucur de fiecare zi, de oamenii dragi și, mai ales, de Mihai. El e motorul meu. Eu glumesc, dar adevărul e că, în viață, dragostea de copil te ține pe picioare”, a încheiat Camelia.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest