Carmen Grebenișan, confesiuni înainte de naștere: „Am dureri comode, dar mă blochez și respir greu”

 

Numărătoarea inversă a început pentru Carmen Grebenișan. Influencerița și partenerul ei, Cristian, trăiesc cele mai intense zile din viața lor, fiind pregătiți să își cunoască fiul în orice moment. Medicul i-a transmis vedetei că nașterea va avea loc mai devreme decât termenul estimat, ceea ce a făcut ca emoțiile să fie și mai mari.

Deși este prima dată când trece printr-o astfel de experiență, Carmen a încercat să împărtășească sincer cu urmăritorii ei tot ce simte. Ea a povestit că se confruntă cu dureri asemănătoare celor menstruale și contracții care îi creează confuzie, întrucât nu știe cum să facă diferența între acestea și cele specifice travaliului.
„Oficial sunt în punctul în care pot să nasc în trei zile sau în trei săptămâni. M-a anunțat doamna doctor că nu voi naște la termen, ci mai repede la cum arată situația. (...) Se întâmplă să mă trezesc noaptea cu niște contracții, dar sunt obișnuită cu contracțiile și asta e problema, sunt sigură că acelea de naștere sunt diferite, dar și acestea sunt dureroase. Mă blochez și respir greu, eu le numesc dureri comode”, a mărturisit Carmen Grebenișan.

Vedeta a explicat că va lua deciziile pe loc, în funcție de cum se va simți în sala de naștere. Siguranța ei și a bebelușului rămâne prioritară, așa că nu exclude să apeleze la epidurală dacă durerile vor fi prea intense.
„Dacă nu reușesc să rezist la durerea aceasta, că poate o să am dureri foarte mari, dacă simt că mă epuizează, la un nivel la 4 dilatație, mă gândesc că o să cer epidurală. Dacă trec de 5, 6 fără epidurală, practic nu cred că mai aleg să îmi pun, pentru că la 8 oricum se oprește din epidurală, ca să poți să împingi un pic”, a mai spus influencerița.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest