Cătălina Onoriu cere discreție în plin divorț: „Rezolvăm în familie”

 

La mai puțin de doi ani de la căsătoria civilă, Daniel și Cătălina Onoriu se pregătesc să își încheie mariajul în instanță. Cererea de divorț a fost depusă de soția fostului pilot, însă motivele separării nu au fost făcute publice.

Contactată pentru a comenta situația, Cătălina Onoriu a respins ideea unei dezbateri publice și a cerut să nu mai fie sunată. Ea susține că amploarea subiectului ar fi fost creată de presă și că eventualele neînțelegeri dintre cei doi vor fi rezolvate în cadru privat.

„Toată această nebunie legată de divorț a ieșit tot de la jurnaliști, tot de la presă. Eu nu am ce să spun. Vă rog din suflet să nu mă mai sunați, nu avem nimic de declarat. Dacă avem anumite lucruri de rezolvat, le rezolvăm în familie. Vă mulțumesc!”, a declarat Cătălina Onoriu pentru Spynews.ro.

Cei doi s-au căsătorit civil în octombrie 2024, într-o ceremonie restrânsă. La acel moment, relația era prezentată drept un nou început pentru Daniel Onoriu, după o perioadă complicată pe plan personal și juridic.

Câteva luni mai târziu, în ianuarie 2025, fostul pilot a fost condamnat definitiv la doi ani și șase luni de închisoare pentru nerespectarea ordinelor de protecție emise în contextul conflictelor cu fosta sa soție, Isabela Onoriu. Ulterior, a fost încarcerat pentru executarea pedepsei.

Perioada petrecută în detenție a coincis și cu pierderea ambilor părinți. Daniel Onoriu a fost eliberat condiționat în februarie 2026, după aproximativ un an de închisoare, însă obligațiile impuse de instanță au rămas în vigoare.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest