Ce a spus o rudă a lui Gabi Stângău după ce Diana și-a făcut publică noua relație

 
+2 click pentru
galerie

Pe crucea funerară din satul în care a crescut Diana Berințan apar două nume: al lui Gabi Stângău și al soției sale. Alegerea locului de veci stârnise discuții încă de la moartea violonistului. Familia voia să-l înmormânteze în localitatea lui natală, iar Diana ar fi insistat să fie înmormântat în satul ei. Nu este confirmat dacă ea își dorea să fie înmormântată, la rândul ei, în același loc.

Subiectul a reapărut după ce Diana a împlinit 29 de ani. De ziua ei, la aproape trei ani de la moartea lui Gabi Stângău, a publicat prima imagine alături de noul partener și a scris despre locul pe care îl păstrează pentru amintirile din trecut:

„Unele amintiri vor avea întotdeauna un loc aparte în sufletul meu. Sunt părți din povestea mea pe care le voi purta mereu cu mine, cu iubire și respect. Dar cred că putem păstra frumosul din ceea ce a fost și, în același timp, să ne bucurăm de ceea ce viața ne oferă astăzi.

Astăzi sunt recunoscătoare pentru oamenii care îmi aduc liniște, pentru zâmbetele sincere, pentru momentele care îmi fac sufletul fericit și pentru toate începuturile frumoase pe care nu le putem anticipa”, a transmis Diana Berințan.

Mesajul publicat două zile mai târziu de o rudă a violonistului a revenit la dorința familiei de a-l avea înmormântat aproape de casă:

„Vedeți, oameni buni... de asta trebuia să-l lase acasă lângă familia lui. A rămas acolo, într-un sat, al nimănui”, a scris persoana respectivă.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest