Ce observase Nick Rădoi după tratamentul Mădălinei: „Era atât de ok”

 

Convorbirile avute după internarea Mădălinei Apostol îi dăduseră lui Nick Rădoi speranța că perioada de criză fusese depășită. Partenerul acesteia spune că ea părea bine și că își exprima regretul pentru episoadele prin care trecuseră familia și copiii săi.

„Era atât de ok (n.r. după ce se internase la clinică), convorbirile noastre erau în așa fel încât eu credeam că e bine și că nu o să mai cadă vreodată în stări din astea, în care să nu știe ce face. De fiecare dată când își revenea, îi părea rău de ce a făcut sau prin ce noi am trecut, mai ales copiii ei (...) Ea suferea foarte mult pentru faptul creat, îi părea foarte rău, de aia ne-a făcut pe noi să credem că are nevoie de ajutor”, a mai spus Nick Rădoi, pentru Știrile Antena Stars.

Înainte de această etapă, Mădălina își dorise să rămână în Mexic. Nick Rădoi susține că el și membrii familiei au considerat însă că tratamentul în România reprezenta soluția potrivită.

Potrivit declarațiilor sale, Mădălina a fost internată câteva luni într-o clinică din țară, după care a mers la o mănăstire. Rădoi afirmă că apropiații au încercat permanent să îi ofere sprijin.

„Tot nu îmi vine să cred nici la ora actuală că ne-a părăsit. E foarte greu pentru mine (...) Ea a trecut prin foarte multe probleme din astea, noi am fost alături tot timpul (...) Dacă stăteai cu ea de vorbă, era imposibil să poți crede că ea poate să facă așa ceva (...) A fost o femeie bună, o femeie care m-a ajutat și pe mine foarte mult (...) Am adus-o în România, ea și-a dorit foarte mult în Mexico, dar am înțeles cu familia că trebuie să o aducem aici, să o ajutăm”, a declarat Nick Rădoi, în exclusivitate pentru Știrile Antena Stars.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest