Ce relație există între Radu Ciucă și Andreea Popescu: „A fost o simplă cafea”

 

O ieșire la cafea a fost suficientă pentru ca Radu Ciucă și Andreea Popescu să fie considerați un posibil cuplu. Cei doi se cunoșteau deja, dar nu aveau până atunci o relație apropiată de prietenie.

Radu Ciucă spune că întâlnirea lor a fost una întâmplătoare și că discuțiile au vizat în mare parte subiecte profesionale. Au abordat însă și lucruri mai personale, iar DJ-ul a descris-o pe Andreea Popescu drept o femeie sufletistă, cu o energie plăcută.

„Câteodată singur, câteodată însoțit (n.r. bea cafeaua). Nu am o relație. Nu e nimic senzațional. A fost o simplă ieșire la cafea. Ne știam dinainte, dar nu aveam o relație de amiciție. A fost o întâmplare. În mare parte, au fost discuții profesionale, dar au mai fost și alte discuții. Andreea este o fată cu o energie foarte mișto, sufletistă. Atât cât am cunoscut-o”, a declarat Radu Ciucă, în exclusivitate, pentru Știrile Antena Stars.

Andreea Popescu s-a concentrat asupra activității profesionale după divorțul de Rareș Cojoc. Popularitatea sa din mediul online a făcut ca aparițiile alături de Radu Ciucă să provoace rapid speculații, pe care acesta le-a negat.

Radu Ciucă are o prietenie veche cu Cătălin Măruță, alături de care a lucrat o perioadă îndelungată. Cei doi s-au apropiat din nou și profesional.

Recent, ziua de naștere a lui Radu Ciucă a coincis cu petrecerea organizată pentru Andra. Cătălin Măruță și-a chemat prietenul pe scenă, i-a oferit un tort și a cântat alături de public pentru el. Momentul l-a luat prin surprindere pe DJ.

„Nu eram pregătit pentru asta. Vă mulțumesc și vă iubesc, pe voi doi mai ales, Cătălin și Andra, și vă mulțumesc că fac parte din familia voastră”, a spus Radu Ciucă.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest