Cezar Ouatu, totul despre cererea în căsătorie: ”Raluca își pierduse speranța”

 

Artistul a acordat primul interviu după cererea în căsătorie la Laguna Albastră pentru Știrile Antena Stars.

Cezar Ouatu trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Raluca. Iubirea dintre ei și-a găsit concretizarea în această vară, în Grecia, când, într-un cadrul feeric, la o lagună albastră, artistul și-a cerut partenera de soție. Cezar Ouatu spune că iubita lui își luase deja gândul că va fi cerută în căsătorie, dar a ales să o surprindă atunci când se aștepta mai puțin.

„Raluca se aștepta de mult timp, numai că eu am fost întârziat. Își pierduse speranța, nu a știut absolut nimeni, nici măcar un complice nu am avut. Singurul complice pe care l-am avut a fost în momentul respectiv, când i-am dat telefonul să ne facă o poză, dar i-am spus că în loc să facă poză, să apese pe rec și să lase filmarea să meargă”, a declarat Cezar Ouatu, la Știrile Antena Stars.

Despre momentul emoționant în care și-a cerut iubita de soție, Cezar Ouatu a mai făcut o serie de precizări: „Nu avea habar absolut nimeni, cu atât mai mult totul a fost organic și natural și emoționant până la lacrimi, inclusiv cu toți cei care erau pe Laguna Albastră, în Grecia, au venit să ne dea scoici de pe fundul mării cadou și așa mai departe. A fost foarte drăguț și natural. Am luat o barcă și i-am dat inelul amicului meu și el l-a ținut. El nu știa că e un inel, eu i-am spus doar să țină asta și atât, încearcă să nu îl faci văzut (...) A fost super intens și emoționant”.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc

facebook whatsapp twitter pinterest