Într-un interviu de suflet acordat Ştirilor Antena Stars, Chef Joseph Hadad, recunoscut pentru măiestria sa culinară, şi-a deschis inima în faţa camerelor de filmare şi a împărtăşit telespectatorilor lucrurile mai puţin cunoscute despre el, momentele dificile şi provocările pe care viaţa i le-a pus în cale. Prezentul interviu face parte din seria interviurilor de colecţie care se vor regăsi constant în cadrul Ştirilor Antena Stars, prezentate de Geanina Ilieş, de luni până vineri, de la 09:00.
articolul continua dupa recomandari
Cu o carieră de 50 de ani în bucătărie, dintre care 28 ȋn România, Chef Joseph Hadad a povestit deschis despre încercările critice care i-au marcat existenţa şi despre modul în care le-a gestionat şi le-a modelat în lecţii importante pe drumul său către succesul internaţional. „De la 15 ani am intrat în bucătărie. Tata a zis: „De la tine nu o să iasă nimic!”. M-am înscris la un curs, de la ora 08:00, până la 18:00. Patru zile se lucra în bucătărie, făceai tot, iar două zile, învăţai teorie, cu profesor.”, a declarat Chef Joseph Hadad.
Mai mult, renumitul bucătar a avut ocazia să gătească pentru personalităţi precum Madonna, Michael Jackson, Robert De Niro, dar a dezvăluit cum a ajuns să fie „adoptat” de ţara noastră care l-a cucerit instant, „În România am ajuns din întâmplare. Era o nuntă în Israel, iar proprietarului de acolo i-a plăcut ce am făcut. A deschis un restaurant aici, „Casa Vernescu”, şi mi-a oferit posibilitatea să vin. Când am aterizat în Otopeni, în 1995, ţara era încă gri, la aproximativ 5 ani după Revoluţie. Nu exista, de exemplu, foie gras în ţară. Tin minte că făcusem acolo foie gras cu smochine, cu sos de cireşe amare, de sezon. Când a ridicat ospătarul capacul în faţa clientului, a rămaş şocat.”.
Cât despre cumpenele prin care a trecut de-a lungul vieţii, Chef Joseph Hadad mărturişeste că are un singur regret, şi anume, că nu a petrecut suficient timp cu familia. „Nu am fost prea atent spre soţia mea. Bucuria mea este că Dumnezeu mi-a dat putere să cresc copiii, fără mamă. Ce s-a întâmplat cu soţia, a fost un şoc foarte puternic şi am decis că dacă nu mă ridic atunci, se va pierde tot în legătură cu familia mea şi cu ce am construit eu. De atunci, am muncit zi de zi pentru copiii mei. Acum, fata cea mare, Lipaz, a plecat în Israel. S-a desprins de cuib şi şi-a luat zborul. Îmi e cea mai dragă, pentru că de ea m-am ocupat personal, de când era bebeluș.”, și-a mai amintit Joseph Hadad pentru Ştirile Antena Stars.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc