În al zecelea battle de la Chefi la cuțite, echipa portocalie a început competiția cu o lipsă majoră: Alexandrina a aflat în mijlocul concursului că fiul ei, Ivan, a ajuns la spital din cauza unor probleme de sănătate. Aceasta a fost nevoită să plece imediat pentru a fi alături de el.
articolul continua dupa recomandari
Irina Fodor i-a informat pe concurenții din echipa portocalie că vor trebui să facă față provocării cu un om în minus, din cauza plecării Alexandrinei. Concurenta a povestit că fiul ei a fost lăsat în grija soțului în momentul în care ea participa la Chefi la cuțite, dar că bărbatul i-a dat vestea îngrijorătoare despre starea de sănătate a lui Ivan, care a făcut febră.
Din fericire, starea copilului nu a fost una gravă, însă vestea i-a provocat Alexandrinei o panică imensă. Aceasta a izbucnit în lacrimi atunci când a aflat despre internarea fiului ei.
„Am văzut un mesaj de la soțul meu în care îmi spune să îl sun. M-am panicat. Când l-am sunat, mi-a spus că Ivan este internat în spital cu febră de aproape 40 de grade. M-a liniștit că acum e bine, că doarme și că este tratat cu antibiotice. A fost groaznic, m-am speriat foarte mult”, a spus Alexandrina, vizibil emoționată, în fața camerelor de filmat.
Chef Richard Abou Zaki a demonstrat multă empatie față de situația Alexandrinei și a mărturisit că în locul ei ar fi procedat la fel. Având o fetiță acasă, juratul a explicat că nimic nu este mai important decât familia și că, dacă ar afla că fiica lui nu este bine, ar lua primul zbor pentru a fi alături de ea.
„Da, și eu am un copil acasă. Dacă aș afla că ceva nu este în regulă cu Carlottina, aș lua primul zbor. Nu există nimic mai important decât familia, copilul, oamenii la care ții. O înțeleg perfect pe Alexandrina și sper să se întoarcă curând, să treacă peste acest moment greu”, a spus chef Richard Abou Zaki.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars