O invitație la restaurant presupune automat și achitarea integrală a consumației de către persoana care a propus întâlnirea? Aceasta este tema adusă de Vica Blochina în fața comunității sale online.
articolul continua dupa recomandari
Vedeta s-a referit concret la bărbații care lansează invitația, dar aleg la finalul mesei ca fiecare persoană să achite jumătate din notă.
„Întrebare serioasă: cum se numesc bărbații care invită femeile la masă și, când vine nota, plătesc «jumi-juma»?”, a fost mesajul transmis de Vica Blochina.
Vica nu a oferit alte explicații și nici nu a indicat că mesajul ar viza o anumită persoană. În lipsa acestor detalii, postarea nu poate fi legată cu certitudine de un episod trăit recent de ea.
Perioada dificilă traversată după mutarea fiului său
Într-o declarație mai veche, Vica Blochina povestea despre momentul în care fiul ei, Edan, a ales să petreacă mai mult timp alături de tatăl său. Schimbarea a afectat-o profund, iar vedeta a recunoscut că s-a confruntat cu depresia.
„Ca orice mamă care îşi iubeşte copilul. Îl iubesc foarte mult pe Edan. În momentul de faţă, după 14 ani, este mai mult cu tatăl lui. Asta a fost încă o chestie de depresie pe care am avut-o eu la un moment dat. Plângeam foarte mult şi nu înţelegeam de ce nu vrea să vină şi de ce nu vrea să mă asculte. Nu înţelegeam ce se întâmplă.”, a declarat Vica Blochina.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















