Cine este, de fapt, Inna? Artista explică povestea din spatele numelui

 

Inna este, fără îndoială, una dintre cele mai influente artiste românce ale ultimelor două decenii. Cu o carieră internațională impresionantă și o comunitate uriașă de fani, cântăreața continuă să cucerească topuri și să susțină concerte sold-out în toate colțurile lumii. Totuși, puțini știu cum se numește artista în acte și care este, de fapt, povestea numelui ei de scenă.

Pe numele real Elena Alexandra Apostoleanu, artista născută la malul mării, în anul 1986, a povestit într-un interviu mai vechi că aliasul „Inna” nu este întâmplător. Numele provine chiar din copilărie și i-a fost atribuit de bunicul ei, care o alinta astfel. „Pe mine mă cheamă Elena Alexandra, iar ‘Inna’ vine din partea lui tataie, care îmi spunea mereu așa”, mărturisea artista cu ani în urmă.

De la hituri precum „Hot”, „Amazing” sau „Deja Vu”, care au spart barierele industriei muzicale românești, Inna a devenit un fenomen internațional. A fost printre primele cântărețe de la noi care au avut succes masiv cu piese în limba engleză, în perioade în care genul dance nu domina încă radiourile.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest