Coincidență sau mesaj cu subînțeles? Ce a publicat George Burcea în ziua nunții Andreei Bălan

 
+2 click pentru
galerie

În timp ce pe malul Lacului Buftea avea loc una dintre cele mai comentate nunți din showbizul românesc, în online apărea o postare care a schimbat rapid direcția discuțiilor.

George Burcea a publicat o imagine inspirată din universul Commedia dell’arte, teatrul italian clasic în care personajele poartă măști și joacă roluri bine definite. Fotografia a fost însoțită doar de textul: „Commedia dell’arte - 2.2”.

Fără alte explicații, mesajul a fost suficient pentru ca urmăritorii actorului să înceapă să speculeze dacă există sau nu o legătură cu nunta fostei sale soții, Andreea Bălan.

Cei doi au avut o relație intens mediatizată și împreună au două fete, Ella și Clara. După căsătoria din 2017, povestea lor s-a încheiat oficial în 2022. Între timp, artista și-a refăcut viața alături de Victor Cornea, cu care trăiește o relație de aproximativ trei ani.

Tocmai sincronizarea postării lui George Burcea cu ceremonia religioasă a alimentat comentariile din online. Mulți au încercat să descifreze mesajul ascuns din imagine și mai ales semnificația formulei „2.2”, pe care actorul nu a explicat-o public.

Pictura distribuită de el are, însă, o simbolistică aparte. În Commedia dell’arte, personajele poartă măști pentru a ascunde adevăratele intenții, iar relațiile dintre ele sunt adesea construite pe jocuri de aparențe, seducție și manipulare.

În centrul compoziției apare o femeie îmbrăcată în alb, în jurul căreia gravitează celelalte personaje. Tocmai acest detaliu i-a făcut pe mulți să creadă că postarea ar putea avea o semnificație personală.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest