Confesiunea lui Grasu XXL după despărțirea de Laura Andresan: „Eu aș fi rămas…”

 

Grasu XXL a preferat mereu discreția când vine vorba despre viața personală. De data aceasta, însă, a ales să spună lucrurilor pe nume și să vorbească despre perioada care i-a lăsat cele mai adânci urme: despărțirea de mama copilului său.

Relația cu Laura Andreșan s-a întins pe mai bine de un deceniu, iar povestea lor părea stabilă. Totuși, după 12 ani împreună și la scurt timp după ce au devenit părinți, cei doi au decis să meargă pe drumuri separate. Divorțul a fost oficializat în 2020.

Invitat într-un podcast, Dragoș Nichifor – numele real al artistului – a vorbit fără ocolișuri despre acea perioadă. A recunoscut că nu și-ar fi dorit să ajungă acolo, mai ales din cauza responsabilității pe care o simțea față de fiica lor.

„Când e un copil la mijloc, apar niște sentimente de vinovăție și de o parte, și de alta. Adică, nu vreau să zic că a fost vina cuiva (...) Nu a fost nimic mai greu pentru mine în viața asta decât momentul ăsta. Cumva, acum ne-am obișnuit. Eu aș fi rămas, dar Laura a zis că nu se mai poate”, a declarat Grasu XXL, la Fain & Simplu.

Chiar dacă au pus punct relației de cuplu, cei doi au rămas în termeni buni. Prioritatea lor a devenit creșterea fiicei într-un mediu echilibrat, iar colaborarea ca părinți continuă fără tensiuni.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest