Constantin Enceanu, secretul longevității: „Merg la sală aproape în fiecare zi”

 

Constantin Enceanu continuă să inspire prin modul în care își trăiește viața. Deși are un program încărcat, artistul nu renunță la rutina sa zilnică de mișcare și spune că mersul la sală este o prioritate. Cunoscut pentru energia și optimismul său, cântărețul reușește să îmbine cariera muzicală, activitatea de la restaurant și treburile gospodărești, fără să-și neglijeze familia.

Recent, interpretul a fost premiat pentru că a adunat peste 100.000 de abonați pe canalul său de YouTube – un motiv în plus să fie recunoscător fanilor care îi sunt alături de ani de zile. Cu toate acestea, Enceanu mărturisește că nu își dorește să fie foarte activ pe rețelele sociale, preferând să rămână dedicat muzicii și oamenilor din jurul său.

„Credeți-mă că am un program foarte încărcat (...) Eu de la 07.00, 07.15, sunt treaz, merg la 08.00 la restaurant, deschid acolo, vorbesc cu nepotul meu care rămâne să administreze până vin oamenii, angajații la 10.00. De la ora 09.00 plec la sală. Merg aproape în fiecare zi. Soția mă așteaptă cu micul dejun, servim micul dejun și de la 10.00 încep repetițiile până la 14.00, după care o luăm de la capăt (...) Am grădină și acum sunt cu varza, să am grijă de ea, m-am apucat să scot lujerii de la roșii”, a declarat Constantin Enceanu, la Știrile Antena Stars.

Pe lângă sport și repetiții, îndrăgitul artist își găsește timp și pentru grădinărit, activitate care îl relaxează și îl ajută să rămână conectat la natură. În pragul toamnei, el se pregătește de culesul strugurilor și spune că nimic nu se compară cu satisfacția muncii făcute cu propriile mâini.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest