Pentru Victoria Lungu, o călătorie aparent banală s-a transformat într-un episod care i-a pus viața în pericol. Mama Valeriei Lungu a fost implicată într-un accident rutier grav, produs între Vaslui și Galați, într-un autocar în care se aflau zeci de persoane.
articolul continua dupa recomandari
Invitată la Știrile Antena Stars, aceasta a povestit cu detalii apăsătoare cum a trăit acele momente. Înainte de incident, spune că a avut o stare neobișnuită, ca un avertisment pe care, la acel moment, nu l-a luat în serios.
„De multe ori, noi, oamenii, nu ne ascultăm intuiția și simțurile. Ziua am fost la o mănăstire și aveam un suflet plin de fericire și spuneam că așa de bine mă simt. Am senzația că ceva o să fie, am senzația că zbor. (...) De obicei, stăteam lângă șofer, dar în seara aia mi-am pus căștile în urechi și am început să îmi ascult rugăciunea, am adormit”, a declarat Victoria Lungu.
Impactul a prins-o în somn. Nu a auzit nimic din momentul răsturnării autocarului, iar trezirea a fost brutală.
„Când m-am trezit nu am auzit nici sunetul când a căzut autocarul, eram într-un somn atât de profund încât m-am trezit cu capul în noroi, cu gura plină, era ceva pe mine, curgea sângele nu înțelegeam de ce. Striga toată lumea să ieșim că explodează, am început să simt miros de combustibil, nu îmi dădeam seama ce e”, a povestit artista.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















