Cristi Tănase traversează o nouă perioadă tensionată pe plan personal. Deși în urmă cu câteva săptămâni mărturisea că relația cu mama fiicei sale s-a stabilizat și că se înțeleg amiabil, realitatea din instanță arată cu totul altfel. Războiul dintre cei doi a reizbucnit, iar fotbalistul se vede din nou în situația de a lupta pentru dreptul de a-și vedea copilul.
articolul continua dupa recomandari
Anul trecut, viața fostului internațional a fost zguduită de un scandal imens, după ce în mediul online au circulat imagini care au făcut vâlvă. Deși el și partenera sa au încercat la vremea aceea să își refacă relația, tensiunile au revenit. Vara acestui an l-a adus din nou în atenția presei, în urma unui incident petrecut într-o pizzerie de la marginea Bucureștiului. Martorii vorbeau despre un scandal, însă Tănase a negat totul, susținând că doar își vizita prietenii și că situația a fost interpretată eronat. A recunoscut consumul de alcool, dar nu și existența vreunei altercații.
După acel episod, relația de cuplu s-a deteriorat din nou. Cuplul a ajuns iar la divorț, iar Tănase spera, măcar de dragul fiicei sale, ca situația să se repare la fel ca prima dată. Nu s-a întâmplat. În lipsa unui acord, fostul fotbalist a solicitat ordonanță președințială pentru stabilirea unui program de vizită.
Inițial, a câștigat un drept extins: două întâlniri săptămânale, iar după ce fiica sa împlinea 3 ani, un program de weekend întreg, plus perioade dedicate în vacanțele de primăvară și vară. La acea vreme, Tănase declara pentru Spynews.ro că se înțelege bine cu mama copilului și că, în practică, nu respectă întotdeauna orele fixe, pentru că decideau împreună ce e mai bine pentru cea mică.
Situația s-a schimbat radical. Mama fetiței a atacat decizia în instanță, iar Tribunalul Argeș i-a dat dreptate, modificând serios hotărârea inițială. Judecătorii au stabilit ca fotbalistul să își poată vedea copilul doar în prezența mamei, anulând toate celelalte prevederi privind programul de legături personale.
Decizia apare clar în documentul emis: „Stabilește ca programul de legături personale dintre minoră și tată să se desfășoare în zilele de miercuri și vineri, între orele 15:00-18:00, numai în prezența mamei. Înlătură celelalte dispoziții privind programul de legături personale.”
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars













