Cristina Pucean rupe tăcerea despre relația cu Bogdan de la Ploiești: „Nu a fost să fie, Dumnezeu decide”

 

Relația dintre Cristina Pucean și Bogdan de la Ploiești a fost una intens urmărită de public, însă despărțirea lor s-a produs în mare discreție. După aproximativ șase luni de la separare, dansatoarea a vorbit pentru prima dată despre câteva dintre planurile importante pe care le aveau împreună.

Potrivit declarațiilor sale, cei doi își imaginau un viitor în care să devină părinți. De-a lungul relației, subiectul unui copil a fost adus în discuție de mai multe ori, iar dorința era împărtășită de amândoi.

Chiar dacă sperau ca acest lucru să se întâmple, lucrurile nu au evoluat în direcția dorită. „Da, de multe ori (n.r. au avut discuția despre copil). Nu a fost să fie, Dumnezeu decide. Când venea, venea, ne doream amândoi. Nu a fost să fie”, a declarat Cristina Pucean într-un podcast.

Relația dintre cei doi s-a încheiat în urmă cu aproximativ jumătate de an, iar de atunci fiecare și-a continuat viața separat. Până recent, Cristina Pucean a preferat să păstreze tăcerea în privința motivelor care au dus la despărțire. În cadrul aceluiași podcast, dansatoarea a făcut însă și o dezvăluire surprinzătoare despre artist. Ea susține că a descoperit mesaje care i-au ridicat semne de întrebare și care ar fi arătat că Bogdan de la Ploiești nu i-ar fi fost fidel.

Cristina Pucean spune că nu obișnuia să îi verifice telefonul, însă uneori devenea suspicioasă atunci când comportamentul lui se schimba. „Eu nu am vrut parolele lui. Mai eram așa curioasă să mă uit, dar doar când se comporta el mai ciudat. El știa practic ce o să găsesc. (n.r. L-ai prins vreodată negru pe alb cu ceva?) Cu ce în telefon? Da! Îmi notasem tot în telefon, ca să îi spun. L-am prins odată, când veneam eu din Anglia, iar pe el îl luase somnul cu WhatsApp-ul deschis”, a povestit Cristina Pucean.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest