Cucu, după un an de la tragedie: „Am învățat să fiu puternic datorită lui”

 

Pe 12 noiembrie 2025 s-a împlinit un an de când Cucu și-a pierdut tatăl, o zi care continuă să îi provoace emoții puternice. Artistul a rememorat clipele acelei dimineți cumplite și a transmis un mesaj de suflet în mediul online, descriind cum pierderea l-a schimbat radical.

„Pe 12.11.2024, la ora 6:53, am primit un apel de la fratele meu. Mi-a spus că tata nu a mai rezistat și că s-a dus acolo sus… Am închis telefonul și nu am putut să cred. Prima reacție a fost să plâng. Norocul meu a fost că am avut pe cineva lângă mine atunci. Mulțumesc acelei persoane, pentru că m-a ajutat să-l văd cu câteva luni înainte, pentru ultima oară”, a scris Cucu.

La exact un an de la acel moment, artistul a ales să se întoarcă în același loc în care a primit vestea, dar de data aceasta singur și, spune el, mai puternic ca niciodată.
„Sunt în același loc, dar de zece ori mai puternic decât acum un an. Viața mea s-a schimbat mult – am schimbat joburi, oameni, activități... și, într-un fel, am crescut”, a continuat el.

Cucu a vorbit deschis și despre relația complicată pe care a avut-o cu tatăl său, recunoscând că abia după maturizare a înțeles greutățile prin care a trecut părintele său.
„Mult timp l-am învinovățit pe tata pentru traumele din copilărie. Nu simțeam că mă apreciază sau că mă iubește. Dar acum, privind în urmă, îmi dau seama cât de greu i-a fost să fie capul unei familii cu trei băieți încăpățânați. În ultimii ani din viață, mi-a arătat cât de mult mă iubește și cât de mândru era de mine”, a mărturisit artistul.

Mesajul său s-a încheiat cu o declarație emoționantă adresată direct tatălui său:
„Mi-e dor de tine, dar știu că acolo sus ți-e mai bine. Îți mulțumesc pentru tot ce am învățat de la tine și pentru puterea pe care mi-ai dat-o să merg mai departe. Te iubesc, tată!”


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest