Cum a arătat noaptea dintre ani pentru Tzancă Uraganu și femeile din viața lui, Lambada si Alina Marymar

 
+2 click pentru
galerie

Tzancă Uraganu a ales să pășească în noul an într-un cerc restrâns, alături de Lambada și doi dintre copiii lor. Prima iubire a artistului a fost cea care a făcut publice imaginile de la petrecerea de Revelion, surprinzând momentele în care cei trei apar relaxați și zâmbitori, într-o atmosferă de familie.

În timp ce aceste fotografii deveneau virale, Alina Marymar a ales să rămână acasă, alături de fiica ei, Anastasia, în vârstă de doi ani. Bruneta a marcat trecerea dintre ani într-un mod mai discret, dedicându-i un mesaj emoționant micuței, iar mai târziu a continuat sărbătoarea în compania cumătrei sale și a câtorva prietene apropiate.

Lambada a transmis un mesaj simplu, dar vizibil încărcat de semnificație, odată cu imaginile postate pe Instagram: „La mulți ani, tuturor. Vă doresc un an fericit!”. Apariția ei alături de Tzancă Uraganu a atras atenția cu atât mai mult cu cât vine la scurt timp după ce aceasta a lăsat de înțeles, în mediul online, că ar putea fi însărcinată din nou.

De cealaltă parte, Alina Marymar a atras privirile prin ținuta aleasă pentru ieșirea cu prietenele. Rochia roșie, mulată, a fost completată de o atitudine sigură pe sine, semn că bruneta a preferat să își înceapă anul concentrându-se pe ea și pe cercul ei apropiat.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest