Cum a surprins-o iubitul pe Anamaria Ferentz: „Mergem într-un loc unde facem magie!”

 
+2 click pentru
galerie

Ziua de 8 Martie a adus multe surprize pentru vedetele din România, iar Anamaria Ferentz s-a numărat printre cele mai răsfățate. Artista, stabilită de ani buni în Statele Unite, a avut parte de o experiență specială pregătită de iubitul ei.

Cântăreața trăiește o relație discretă cu un bărbat foarte prosper financiar, iar acesta a demonstrat încă o dată că îi place să o surprindă. Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, cei doi au plecat într-o călătorie misterioasă, ajungând la destinație cu avionul privat.

Anamaria Ferentz nu a dezvăluit locul în care au ajuns, însă a transmis fanilor că momentul a fost unul cu adevărat special pentru ea.

„Mergem într-un loc unde facem magie! Dumnezeu e mare 🙏🙏🙏
După o perioadă stresantă, inclusiv cu un herpes pe buze chiar înainte de filmările videoclipului și o reacție alergică care m-a dus la urgențe, totuși am făcut magie! Binecuvântată, recunoscătoare și foarte fericită”, a scris artista pe Instagram.

Deși partenerul ei nu este român, acesta a ținut cont de tradițiile din țara noastră. Astfel, pentru a-i face o bucurie în plus, i-a cumpărat mărțișoare aduse special din România, gest care a emoționat-o pe artistă.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest