Cum a trăit Laura Cosoi venirea pe lume a celui de-al cincilea copil

 

Deși Nina a fost un bebeluș mare, cea de-a cincea naștere i s-a părut Laurei Cosoi mai ușoară decât celelalte. Actrița a explicat că experiența acumulată în anii anteriori i-a dat mai multă siguranță și a ajutat-o să treacă altfel prin acest moment.

Întrebată de una dintre admiratoarele sale cum a fost venirea pe lume a micuței, Laura Cosoi a evitat să pună nașterile într-un clasament strict, însă a recunoscut că ultima experiență a fost cea mai simplă pentru ea.

„Fiecare naștere a fost frumoasă în felul ei. Sigur că aș putea face comparații și, dacă ar fi să fiu sinceră, această naștere a fost cea mai ușoară!”, a spus Laura Cosoi.

Actrița a pus această diferență pe seama încrederii dobândite după celelalte patru nașteri, dar și a oamenilor care i-au fost alături. Pentru ea, colaborarea cu echipa care a asistat-o a contat decisiv.

„Deși Nina a fost un bebeluș mare, a contat mult faptul că aveam deja experiență, iar echipa cu care am colaborat a avut un rol esențial în faptul că totul a decurs exact așa cum mi-am dorit”, a mai declarat actrița.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest