Cum arată disciplina din casa lui Mihai Petre: „În fiecare zi le spun NU”

 

Departe de imaginea rigidă pe care mulți o asociază cu disciplina, Elwira Petre spune că regulile din familia lor nu sunt despre control, ci despre echilibru și conexiune. Soția lui Mihai Petre a povestit cum încearcă ea și coregraful să își crească cele două fiice într-un mediu în care limitele sunt clare încă din copilărie.

Catinca și Ariana, în vârstă de 13 și 7 ani, au învățat că anumite lucruri nu se discută în casa lor. Iar una dintre cele mai importante reguli are legătură cu momentele petrecute împreună la masă.

În familia Petre, telefoanele și televizorul dispar complet atunci când toți se așază la masă. Regula îi privește inclusiv pe părinți.

„Sunt multe reguli la noi în casă, cea mai importantă e că niciodată nu mâncăm cu device-urile pornite. Televizorul și telefoanele sunt de fiecare dată închise când luăm masa”, a explicat Elwira Petre.

Pentru ea, acele momente sunt despre comunicare și apropiere, nu despre ecrane sau distrageri.

„De fiecare dată vorbim, asta e o regulă care mie, personal, îmi place foarte mult. Ne face să ne conectăm cu toții”, a mai spus partenera lui Mihai Petre.

Deși are o fire calmă și blândă, Elwira recunoaște că a învățat în timp să fie fermă atunci când este nevoie. Spune că unul dintre cele mai dificile lucruri pentru un părinte este să știe când să spună „nu”.

„Da, în fiecare zi reușesc să le spun NU. Cu un tupeu mare!”, a declarat ea zâmbind.

Soția lui Mihai Petre consideră că lipsa limitelor îi poate face pe copii să se simtă pierduți și că educația începe încă din primii ani de viață.

„E important ca cei mici să știe limitele, ce pot să facă și ce nu pot să facă. Altfel nu învață, copiii se simt pierduți în lumea asta”, a explicat Elwira Petre.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest