Cum își menține Monica Bîrlădeanu tinerețea: „Dormitul conservă”

 

Monica Bîrlădeanu se numără printre cele mai admirate femei din showbizul românesc, iar aspectul ei este o dovadă că eleganța și grija față de sine pot trece frumos prin timp. Deși a intrat în lumina reflectoarelor în 2002 și de atunci a traversat numeroase etape profesionale, frumusețea ei pare să fi rămas neatinsă.

Actrița spune că unul dintre secretele esențiale pentru aspectul ei tânăr este somnul. Monica nu sare niciodată peste cele șapte ore de odihnă, iar temperatura scăzută din dormitor o ajută să se trezească cu un ten mai odihnit.

„Dorm aproximativ șapte ore pe noapte și recomand oricui să facă asta. Ținem camera la 19 grade — trebuie să găsim un compromis într-o familie — dar corpul se odihnește mult mai bine. Căldura mă obosește, mă trezesc umflată, nu-mi priește deloc. Somnul în răcoare chiar conservă”, a explicat ea într-un interviu online.

Întrebată dacă are ritualuri speciale pentru îngrijirea tenului, Monica a recunoscut că tratamentele și constanța fac parte din rutina ei. De altfel, spune că a crescut într-o casă în care feminitatea și îngrijirea personală au fost valori cultivate de mama ei.

„Sigur că am grijă de mine. Nu te oprești niciodată din asta. Mama mea era o femeie cochetă, chiar dacă nu avea resurse mari. Așa am învățat să-mi cultiv obiceiurile. Lucrez în cinema, apar în fața camerei, iar fața este un instrument — la fel ca vocea și corpul”, a povestit actrița.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest