Accidentarea suferită în timpul unui duel la Survivor i-a schimbat complet rutina lui Nicu Grigore. După intervenția chirurgicală realizată la Viena, fostul concurent a revenit în țară și a intrat direct în procesul de recuperare, care se anunță de durată.
articolul continua dupa recomandari
Medicii estimează o perioadă de aproximativ șase luni până la revenirea completă, însă pentru Nicu statul pe loc nu este o opțiune. Deși se deplasează încă în cârje, încearcă să fie cât mai activ și să își forțeze limitele.
Spune că nu se regăsește în postura de pacient care așteaptă ajutor și preferă să își mențină independența, chiar dacă nu este încă refăcut complet.
„Eu nu sunt obișnuit să stau să zac la pat, sunt hiperactiv, nu suport să stau la pat, să îmi bage cineva în gură. Chiar nu sunt în stadiul ăla și îmi doresc să trag de mine, să mă recuperez și contează foarte mult mentalul în perioada de recuperare. Aș putea să stau bine mersi lungit în pat și să mi se ducă, dar nu mă ajuta nici psihic, nici fizic”, a declarat Nicu Grigore.
În spatele acestei ambiții, Bella Santiago este prezentă constant. Artista a preluat multe dintre responsabilitățile zilnice și îl ajută ori de câte ori este nevoie, chiar dacă nu întotdeauna este lăsată să o facă.
De când s-a întors din spital, Nicu depinde de ea pentru deplasări, iar Bella spune că a devenit automat șoferul familiei.
„Merge cu cârje, eu conduc oriunde se duce, sunt și șofer acum, când are nevoie, mă duc. Mă duc eu, fără supărare. Când m-am accidentat eu, eu am stat mai mult cu cârjele, el deja merge cu cârje, adică la mine a fost mai rău, dar și el a avut timp și răbdare. Ce să mai! Nu am de ales (n.r. râde). Prin casă merge tot cu cârje. Câteodată, mă enervez când îl întreb dacă are nevoie de ajutor și spune nu. El nu vrea să fie ajutat, e încăpățânat”, a spus Bella Santiago.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>>
https://antenaplay.ro/live/antena-stars
















