Cumpărături considerate bagaj suplimentar: ce reclamă Bogdan de la Ploiești la Malaga

 

Câteva pasagere nu aveau cu ce să plătească taxa cerută la îmbarcare și s-au împrumutat de la Bogdan de la Ploiești și cei care îl însoțeau, potrivit relatării artistului. În mesajele publicate pe TikTok, el a insistat că reacția sa privește mai ales felul în care au fost tratați oamenii.

„Nu e vorba despre bani și nici de mine personal! E vorba despre oameni care nu merită să fie tratați așa! Eu aleg să zbor și low-cost, pentru că muncesc, sunt un om simplu și nu simt nevoia să fac figuri peste tot! Dar să nu confundăm modestia cu acceptarea umilinței! Poate pentru unii 80 de euro nu înseamnă nimic, dar pentru alții înseamnă mâncarea pe câteva zile”, a mai spus manelistul.

Bogdan și iubita lui, Vanessa, se întorceau în România după câteva zile petrecute în Barcelona. Zborul lor a plecat de pe aeroportul din Malaga, unde cântărețul reclamă incidentul.

El mai susține că au existat persoane care nu au mai urcat în avion, despre care spune că ar fi fost complet ocupat. În privința taxei pentru cumpărături, artistul a descris situația unui grup de 11 persoane, toate cu priority:

„Am fost puși să plătim 80 de euro pentru câteva cumpărături din aeroport, ca pentru un bagaj în plus! Eram 11 persoane, toți cu priority, dar personalul nu a acceptat nicio soluție! Câteva doamne au fost nevoite să se împrumute de la noi ca să poată plăti. Și credeți-mă, mi s-a rupt sufletul când am văzut!”, a scris Bogdan de la Ploiești, pe TikTok


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest