Make-up artista vedetelor a vorbit despre relațiile sale amoroase și despre calvarul prin care a trecut în ultima perioadă. Într-o postare pe rețelele de socializare, aceasta a adus acuzații grave fostului partener, Beniamin, susținând că a fost rănită profund de comportamentul lui și chiar înjurată.
articolul continua dupa recomandari
Deși Dana Roba a confirmat separarea de Beniamin, a preferat să păstreze discreția asupra motivelor care au dus la despărțire. Totuși, treptat, make-up artistul a început să împărtășească din durerea pe care a trăit-o în această relație. Potrivit declarațiilor ei, problemele ar fi fost legate și de copiii fostului iubit.
Într-o postare recentă, Dana Roba a comentat un citat despre dezamăgire: „O greșeală repetată de mai multe ori este deja o decizie.” Chiar dacă nu a specificat direct la cine se referă, mesajul pare să fie o aluzie la fostul partener, Beniamin. „Asta înseamnă când te împaci cu fostul, care te-a rănit și te-a înjurat de mai multe ori. Și tu crezi că te iubește”, a scris Dana pe rețelele sale de socializare.
Răspunsul fostului iubit
Declarațiile Danei Roba nu au rămas fără răspuns. Beniamin a reacționat vehement și i-a cerut fostei iubite să nu mai vorbească despre el. Acesta a subliniat că nu este o persoană publică și nu vrea să comenteze despre relația cu Dana Roba. „O rog pe Dana să nu îmi mai folosească numele! Eu nu sunt persoană publică și nu îmi doresc să comentez pe acest subiect”, a spus Beniamin pentru Spynews.ro.
⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://s.a1.ro/AQsSDVc