Daria Lupi explică de ce a vorbit după 18 ani: „Tot ce îmi doream era să fug”

 

Mama Dariei Lupi o aștepta în mașină, chiar în fața clădirii în care fiica ei spune că a trecut printr-un episod traumatizant. Cu toate acestea, artista nu a reușit să-i povestească atunci ce se întâmplase în birou.

Daria avea 18 ani și susține că i s-ar fi cerut favoruri sexuale pentru a semna contracte. A ales să vorbească public despre acel moment abia la 36 de ani, după ce mult timp a încercat să lase întâmplarea în urmă.

Cântăreața spune că reacția ei imediată nu a fost să denunțe situația, ci să fugă și să închidă complet acel capitol. Tocmai de aceea, întrebările despre tăcerea de aproape două decenii i se par greu de separat de trauma trăită.

„18 ani aveam la momentul întâmplării. Mulți dintre voi m-ați întrebat în comentarii cum de m-am trezit eu cum de m-am trezit eu să vorbesc abia după 18 ani (...) Odată ce ai reușit să ieși pe ușa aia, vă zic eu, nu mai vrei să vorbești nici măcar o secundă despre ceea ce s-a întâmplat în spatele ei. Sau cel puțin pentru o lungă perioadă de timp. Cei ce au trecut prin situații de genul ăsta, similare, știu foarte bine la ce mă refer și îți dorești să o încui cu lacătul și să nu o mai deschizi absolut niciodată capitolul ăla din viața ta. Tot ceea ce îmi doream în momentul ăla era să fug”, a povestit Daria Lupi, pe TikTok.

Nici familia nu ar fi aflat imediat. Artista spune că i-a mărturisit mamei sale abia după mult timp, iar tatăl ei ar fi aflat despre episod abia odată cu postarea făcută public. Consecințele nu s-ar fi oprit la acea zi. Daria Lupi susține că, ani la rând, a evitat impresarii, studiourile și orice legătură cu industria în care încerca să intre.

„Atât de mare a fost trauma încât, deși mama mea mă aștepta în mașină, în fața biroului acestui specimen, eu nu am fost în stare să-i povestesc ceea ce s-a întâmplat în biroul lui. Mult, foarte mult timp mi-a luat să-i povestesc mamei mele, iar taică-miu cred că află abia acum (...) Genul ăsta de experiențe lasă traume adânci. Ani de zile nu am vrut să mai aud de industrie, nu am vrut să mai aud de impresari, nu am vrut să mai aud de studiouri”, a mai spus ea.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest