De ce a încheiat Bianca Dan relația de patru ani cu Marian Grozavu

 

Pentru Marian Grozavu, plecarea Biancăi Dan a semănat la început cu alte momente în care aceasta avea nevoie de timp petrecut alături de părinți. I-a oferit spațiul cerut și a crezut că, după o perioadă, ar putea reveni asupra deciziei.

Bianca a închis însă orice posibilitate de interpretare. În discuția purtată la Insula Iubirii – Reuniuni, i-a spus fostului partener că relația lor nu se află într-o pauză, ci s-a încheiat.

„Cu siguranță, te-ai mințit singur că este vorba de o pauză”, a spus Bianca Dan, la Insula Iubirii - Reuniuni.

Marian a explicat că speranța sa venea din cei patru ani petrecuți împreună și din felul în care o cunoscuse pe Bianca. Ulterior, spune el, a înțeles că aceasta își dorește un alt drum și a acceptat că despărțirea ar putea fi cea mai bună soluție pentru amândoi.

„Cunoscând-o pe Bianca, știam că mai are, câteodată, nevoie de o pauză, să se ducă la părinții ei, în zona ei de confort. Atunci am zis hai să îți ofer spațiul acesta, crezând că, după o perioadă de timp, poate o să își dea seama. Nu m-am opus acestei plecări, dar ușor, ușor, mi-am dat seama că ea își dorește mult mai mult de la viață. Nu e nici vina mea, nici vina ei. Poate așa e mai bine pentru amândoi”, a completat Marian Grozavu.

Bianca nu spune că viața alături de Marian a fost lipsită de lucruri frumoase. Motivul separării, din perspectiva ei, ține de nevoia de schimbare, de recâștigarea încrederii în sine și de dorința de a călători.

Fosta concurentă vrea să cunoască alte locuri și tradiții și consideră că acest plan nu se potrivea cu direcția în care mergea relația.

„Nu că îmi doresc mai mult de la viață. Ce aveam noi mi se părea foarte frumos, dar pur și simplu îmi doresc altă viață. Eu aveam nevoie să îmi capăt încrederea în mine. Îmi doresc evoluție și o să mă opresc aici. Vreau să văd lumea, să cunosc tradiții”, a adăugat bruneta.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest