De ce Marina Almășan nu consideră vacanțele în doi o probă pentru un cuplu

 

Pentru Marina Almășan, un cuplu nu devine solid doar pentru că cei doi parteneri se simt bine în concedii. Vacanțele oferă un decor favorabil, însă adevărata probă începe după întoarcerea acasă, când apar programul, obligațiile și problemele obișnuite.

Jurnalista și Sorin Mărcuș încearcă să își așeze relația în jurul vieților pe care le aveau deja. Marina Almășan aa dezvaluit ca lucrează în această perioadă la o carte, iar partenerul său urmează să semneze ilustrația volumului. În același timp, amândoi așteaptă vizitele copiilor lor, veniți de la distanță, și încearcă să își organizeze timpul astfel încât să îi aducă împreună pe cei apropiați.

„Încercăm să ne construim viața împreună după posibilități, după prietenii care ne cheamă în stânga-dreapta. Ne împărțim în treburile noastre personale, fiindcă funcționăm și ca entități distincte, nu neapărat ca întreg. Eu, de exemplu, m-am apucat de o carte, Sorin va semna ilustrația cărții. Mie mi-a venit băiatul din Dubai, lui Sorin o să îi vină fiica de departe. Încercăm să ne adunăm. Vacanțele în doi nu sunt deloc indicate, pentru că în vacanță totul e frumos. Pentru un cuplu, testul este viața de zi cu zi”, a declarat Marina Almășan, în exclusivitate penrru Știrile Antena Stars.

Deși se consideră apropiată de ideile feministe, Marina Almășan spune că nu apreciază femeile care își ascund orice vulnerabilitate și preiau toate responsabilitățile doar pentru a-și dovedi forța. În opinia sa, fragilitatea nu este o slăbiciune, iar rolurile dintr-un cuplu trebuie lăsate să se manifeste firesc.

„Chiar dacă în adâncul sufletului aș fi feministă nu pot să nu recunosc că nu îmi plac femeile bărbat. Eu consider că femeia trebuie să fie fragilă și nu trebuie să își ascundă fragilitatea încercând să demonstreze că ea poate să facă totul. E bine, totuși, ca mai ales atunci când are un bărbat lângă ea să îl lase pe el să fie bărbatul”, a mai spus jurnalista.


⏩ Vezi toate emisiunile Antena Stars, online, pe AntenaPlay >>> https://antenaplay.ro/live/antena-stars

facebook whatsapp twitter pinterest